Vlad Lechinţan, patronul Rontransmar, care se ocupă în principal de transport agabaritic, este unul dintre cei mai fideli şi mai excentrici clienţi Scania, şi are cea mai frumoasă flotă din ţară, aşa cum apreciază conducerea Scania România. Acesta este formată din 12 camioane Scania Topline cu diferite configuraţii de axe: 10×4 (singurul din Europa de Est), două 8×4, două 6×4, primul model R730 comandat în România, o cabină Seria T foarte frumoasă şi cinci unităţi 6×2.

Pasiunea pentru Scania datează din tinereţea lui Vlad Lechinţan, când patronul firmei în care lucra ca şofer a refuzat să cumpere pentru el un autotractor Scania. Aşa că a avut ambiţia de a deţine propria companie, a cumpărat primul camion, un L164 NB 4×2 580 second-hand, şi după ce a făcut o vreme transport de mărfuri generale a început să se implice în transport agabaritic click here to read. La fiecare dintre evenimentele organizate de Scania România, Vlad a fost fanul no.1 al Scania şi le-a vorbit celorlalţi participanţi cu atât de multă pasiune, iar reputaţia sa printre şoferi şi manageri de transport este atât de bună, încât sigur a

pus pe gânduri mulţi posesori de camioane aparţinând altor mărci, în perspectiva unei noi achiziţii. Mai mult, deoarece, alături de cele 12 Scania din flotă, patronul Rontransmar mai deţine şi alte mărci, el continuă să înlocuiască vehiculele vechi din flotă achiziţionând altele noi, dar niciodată nu a vândut vreun camion Scania. Vlad Lechinţan a cumpărat de la Scania România şi camioane noi, şi rulate, şi este şi client de service, iar gradul de încredere dintre echipa Scania şi patronul Rontransmar este atât de mare, încât el este inclus în categoria clienţilor care merită atenţie şi grijă specială.